Articol realizat de lector univ.dr. Val Vîlcu, în cadrul participării la masterclassul online organizat în proiectul „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”.
Asociația Edu Apps continuă seria de masterclassuri online în cadrul proiectului „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”, dedicate formării continue și consolidării competențelor pedagogice digitale.
Ediția din 22 octombrie 2025, intitulată „Comunicarea: de la sala de clasă la ecran. Autenticitate și fake news”, a adus în prim-plan importanța comunicării autentice în contextul educației digitale și provocările generate de dezinformare în mediul online.
Într-un peisaj educațional marcat de interacțiuni hibride și de fluxul rapid al informației, capacitatea profesorului de a menține o comunicare autentică și echilibrată devine esențială. Masterclassul a oferit participanților repere clare pentru dezvoltarea gândirii critice la elevi, utilizarea responsabilă a resurselor digitale și consolidarea relației profesor–elev în mediul virtual.
Pentru o perspectivă amplă asupra ideilor și reflecțiilor împărtășite de invitați, vă invităm să parcurgeți articolul realizat de lector univ.dr. Val Vîlcu, care sintetizează principalele teme discutate în cadrul acestei întâlniri.
Poate fi educația pentru mass-media un subiect de siguranță națională? Petreus și Roberts, în lucrarea ”Conflict. The Evolution of warfare”, arată că strategii includ, din 2005, dezinformarea țintită (targeted disinformation) printre tehnicile de război hibrid la care ar trebui să răspundă Statele Unite. Opt ani mai târziu, încă se discuta despre modul în care SUA ar trebui să se pregătească pentru o intervenție pe patru fronturi. Primul: o confruntare militară clasică, într-un teatru de operații; al doilea front ar implica armata într-o misiune de menținere a păcii, al treilea presupune o intervenție umanitară de amploare, iar al patrulea este reprezentat de războiul hibrid, incluzând tot spectrul de mijloace ale acestuia (terorism, criminalitate, campanii de dezinformare). Doctrina Gherasimov, numită așa după un discurs al șefului Marelui Stat Major din Rusia publicat în 2013, pornește de la premiza că războiul economic, politic și informațional funcționează în tandem cu forța armată. Un an mai târziu, psyops sau subversiunea psihologică își făcea efectul în timpul anexării Crimeei (Petreus, p.409).
La noi, orele de PTAP (Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei) ar fi fost până de curând subiect de meme. Oricum, nu pe terenul de instrucție află elevii cum să distingă corect între diferitele conținuturi informative.
Știu ei că există campanii sau acțiuni de dezinformare, manipulare și propagandă, pot face diferențe între o știre adevărată și una falsă ori insuficient documentată?
Pot să evite ”capcanele” întinse de și prin rețelele de socializare? Știu cum să verifice informațiile vehiculate de mass-media, le-a oferit școala mijloacele necesare pentru a înțelege mecanismele psihologice care stau în spatele consumului de media, în general, și a schemelor de dezinformare sau manipulare prin media? Știu care sunt sursele de informare și de dezinformare online, sau cum se verifică o informație în new media, ori care sunt platformele de debunking si fact-checking?
Pe scurt, sunt ei alfabetizați media (media literacy)? Putem schimba obiceiul de consum al informațiilor de tip fast-food, cu toate riscurile aduse de chifla cu hamburger, într-un slow-lecture, ce implică gândire critică, disecarea conținutului ”cu cuțitul și furculița”? Poate acum s-a uitat, dar, în jargonul jurnalistic din epoca presei pe hârtie, o știre ”greșită” chiar așa se numea: o chiflă! În epoca new-media, lumea îi spune fake-news.
Influencerii ne persuadează sau ne manipulează?
Suntem luați de fraieri?
Prin intermediul mijloacelor de comunicare online, fenomenul dezinformării s-a generalizat şi a devenit evident că pune în pericol democraţia şi statul de drept. Dezinformarea a trecut de la a fi apanajul unor servicii oculte la a fi la îndemâna oricărei persoane care are un calculator sau un device mobil şi are intenţia de a induce publicul în eroare, dar mai ales a armatelor de troli, care practică dezinformarea în mod organizat, arată Cercelescu (p39).
Ce se poate face în acest context, astfel încât să nu devenim „fraierii informaţionali” ai unor interese oculte, financiare, politice sau de altă natură, întreabă Cercelescu, pornind de la titlul lucrării lui Shiller și Akerlof, ”La pescuit de fraieri. Economia manipulării şi a înşelăciunii”.
E o întrebare pe care trebuie să și-o pună toți utilizatorii media online, dar cu atât mai arzătoare pentru tinerii elevi: e importantă apartenența la grupul de pe rețelele sociale, dar și stima de sine, puternic afectată dacă se lasă păcălit, fraierit, înșelat sau manipulat.
Pentru evita capcanele internetului, în primul rând, trebuie să fii conștient că există, că ești o țintă a manipulatorului, a ”păpușarului” care se află în spatele ”producției”, a celui care manevrează ”marionetele”. Termenul sockpuppet, de exemplu, pe care ar trebui să-l discutați cu elevii dv, se referă la conturile false, semiautomatizate, parțial controlate de o persoană în vederea coorodonării conținutului pe mai multe conturi și platforme (Oprea, p180)
Pornind de la câteva noțiuni generale despre informare, dezinformare, persuasiune, influențare, zvon și manipulare, treceți la prezentarea unor instrumente de identificare a fake-news, a principalelor platforme de fact-checking și ajungeți la efectuarea unor exerciții de identificare a știrilor false și de realizare a unor materiale publicistice corect documentate.
Marketingul online-viralizare în scop de vânzare; fake-news: diseminare în scop de dezinformare
Manipularea este o formă de putere de tip special, reprezintă exercitarea unui tip special de dominație asupra unei persoane sau a unui grup social. Presupune influențarea unui receptor de către un agent, cu un scop ascuns, pentru a acționa în scopul dorit de agent, fără ca receptorul să fie conștient de intenția de influențare a emițătorului și dirijarea victimei către decizii pe care le consideră personale, dar care sunt, de fapt, conforme scopului ascuns al manipulatorului. Odată descoperită intenția ascunsă, actul de manipulare devine un act simplu de influențare.
Persuasiunea presupune participarea deschisă la construirea unei realități sociale, în care influențarea este asumată de către cel care exercită persuasiunea. Autorul este cunoscut, vizibil, iar procesul este transparent. Din aceste definții oferite de manualul coordonat de Stănciugelu, în 2012, care se apropie mai mult de ceea ce cunoaștem azi drept influenceri/influencing?
Reușesc tinerii dvs elevi să conștientizeze ”intenția emițătorului”, asistă la un act de persuasiune online, sau sunt subiecții unei campanii de manipulare, atunci când urmăresc un podcast ”sponsorizat” sau altul?
Tehnnicile de marketing sunt surprinzător de asemănătoare cu cele de manipulare, rezultatele coincide…dacă subiectul nu cunoaște aceste mecanisme, dacă nu e avertizat, devine ușor victimă.
Fake-news-urile, mai ușor de viralizat
În 1971 Roy Tomlison trimitea primul e-mail: instrucțiunile de folosire a căsuței poștale pentru cele câteva mii de utilizatori ai sistemului Arpanet, bunicul Internetului de azi. Prima campanie care s-a viralizat a fost inițiată în 1994 de un grup de studenți care protestau față de reducerea unor burse la o universitate din Londra. Ideea lor s-a transformat într-o metodă de marketing, arată Green, marketingul viral având ca elemente esențiale: oferirea de informații (despre produse sau servicii); împărtășirea informației ca fapt distractiv (folosind bancuri, caricaturi, teste cu întrebări sau teste de personalitate); oferirea unui bine comun (caritate, protecție); un avantaj politic; prelevarea de un lucru care stârnește interes sexual sau de o superstiție, prin intermediul mesajelor în lanț (p.186).
Aceste elemente sunt folosite de către publicitari și piariști, în campaniile lor comerciale, dar și de trolii care lansează campanii de dezinformare.
”Informațiile” sunt trunchiate sau false, memele și bancurile ajung, prin sute de diseminatori să fie luate drept realitate. O vorbă din redacții este : să nu lăsăm adevărul să strice o știre bună. Evident, în logica comercială, presa caută audiență, nu adevăr.
Un studiu MIT arată că viteza cu care o informație adevărată ajunge la 1500 de persoane e de șase ori mai mică decât a unei știri false, iar aceasta din urmă are cu 70% mai multe șanse să fie distribuită pe rețelele sociale (Petreus, Roberts, p.423).
Dar, presa își angajează reputația, și răspunde pentru erori. Rețelele nu, iar din păcate efortul de reglementare al autorităților este dirijat mai ales către mass-media, iar în cazul marilor platforme se bazează pe autoreglementare. Cum spune Cercelescu, s-a privatizat cenzura, în sensul că algoritmii decid blocarea unui anumit conținut, respectiv sancționarea utilizatorilor care îl postează, nu judecătorii (p 21).
De ce sunt distribuite fake-news-urile
Atunci când creaăm mesajele în așa fel încât ele să fie transmisibile, să se autoreplice, putem exploata mai multe aspecte, scrie Seth Godin, citat de Green, într-un manual de relații publice adresat piariștilor: știricitatea, rezultatul, secretul, ajutorarea celorlalți, personalizarea, legătura cu o celebritate (p.178).
Exact aceste criterii sunt îndeplinite și de știrile false.
Ce dă valoare unei informații, astfel încât presa să o preia și să o propage, să o considere ”știre”?
Manualul de jurnalism identifică drept criterii de știricitate: proximitatea temporală (știrile false sunt la timpul prezent) și spațială (media a transformat globul pământesc într-un sat planetar, așa cum observa MacLuhan); proeminența personajului (vedetele sunt importante, evident, dar într-un grup de pe o rețea socială, orice prieten este o celebritate); caracterul inedit; interesul uman.
Rezultatul, respectiv ce câștigă cel care postează o știre falsă, ține de stima de sine, de poziția dobândită în cadrul grupului: i-a amuzat, i-a făcut curioși, este interesant etc.
Secretul, de asemenea: numai cei din grupul nostru au acces la aceste informații deosebite, iar eu vi le-am pus la dispoziție.
Traseu comun al manipulării și persuasiunii
Newsom prezintă principiile persuasiunii: identificarea cu problema, sugerarea unei acțiuni, familiaritatea și încrederea, claritatea (Newsom, p.141).
Pe același traseu circulă și o acțiune de manipulare, care ține cont că fake-news-ul este distribuit de către cei care se identifică sau către cei care se identifică cu o problemă, sugerează o acțiune (respingerea unui personaj, acceptarea altuia, aderența la o credință, efectuarea unei acțiuni), presupune familiaritate și încredere (între prietenii din grup-bulă) sunt lucruri clare exprimate sau solicitate (cumpără ceva, blochează-/distribuie un mesaj sau o persoană), laudă/critică, mergi la…).
Zvonul: fake-news transmis din om în om
Nimic nu e nou sub soare. Dezinformarea a apărut odată cu oamenirea, nu odată cu Internetul. Doar instrumentele, modul de vectorizare al știrilor false s-a schimbat. Zvonul a fost un fake-news distribuit din gură în gură, înainte de apariția rețelelor sociale.
Teoria lui teoria Allport și Portman, potrivit căreia zvonul apare prin degradarea informațiilor din cauza unor retransmisii succesive și cea a lui Shibutani, din 1966, care consideră zvonul o tranzacție colectivă, sunt complementare, nu excluzive, considera Chelcea în 1993.
Perfect valabil și astăzi, în era TikTok. Impactul zvonului e dat de importanța evenimentului și ambiguitatea datelor despre acest eveniment, într-un context social specific, dar și de trăsăturile de personalitate ale celor care sunt expuși la acel zvon.
De ce este colportat un zvon, explică Kapferer (p.67): fiindcă este o știre, pentru socializare, pentru impunerea opiniei, pentru defulare, ca să plăcem…Aceeași motivație o au utlizatorii rețelelor sociale când crează sau distribuie conținut și obțin… like-uri.
Cum ne ferim de fake-news
Capacitatea critică, dată de educație, are caracter frenator în preluarea și colportarea zvonurilor, arată Chelcea (p.21), subliniind că aceia care plasează controlul în exterior în puterea altora, considerând că e vorba de noroc, șansă, soartă, sunt mai vulnerabili la zvonuri.
Cei care cred în capacitatea de control intern, percepând recompensele sau pedepsele ca fiind contingente comportamentelor proprii, sunt mai puțin vulnerabili (p. 21).
Prin educația oferită de sistemul școlar, în general, la fiecare disciplină, nu doar la orele de dirigenție, crește capacitatea de control intern a elevilor dvs, prin educație îi faceți mai puțin vulnerabili la teoriile conspirației, la zvonistică și fake-news.
Cum se stinge un zvon: interesul e trecător, exagerarea este autodistructivă, contextul se schimbă, prin informare sau confruntare cu realitatea.
Exercițiu propus:
Identificați zvonuri/știri (de exemplu, Sfârșitul lumii în anul 1000, Ambulanța neagră care răpește copii, Pământul e plat ), care s-au dovedit false, care s-au stins prin exagerare autodistructivă, odată ce am avut mai multe informații sau prin confruntare cu realitatea.
Sancțiunile: limite și efecte
Încercarea de a limita accesul la Internet, pentru a trata o problemă cum este dependența de rețele sau de jocuri video are o corespondență în istorie: prohibiția impusă în SUA, în 1920.
Nu e rezonabilă, nici etică, pedepsirea victimelor, fie că vorbim despre dependența de calculator, fie de fenomenul fake-news.
De altfel, nici nu stă în puterea autorităților naționale. Monica Cercelescu consideră că, astăzi, putem vorbi despre privatizarea cenzurii: Comisia Europeană a operat un transfer de putere de la autoritatea judecătorească la companiile private din mediul online, la început prin recomandări, dar mai nou, chiar prin acte normative, în contextul crizei pandemice şi a războiului din Ucraina. Cu voie de la Comisie, platformele s-au autoreglementat iar politicile proprii au dobândit putere de lege în mediul online (p77).
Termenul „deplatformare” practic înseamnă a elimina un vorbitor sau un grup de pe platformele de comunicare în masă, fie că acestea sunt online, fie offline – campusuri universitare sau alte organizaţii – câtă vreme ideile propagate urmăresc dezinformarea, sunt considerate ofensatoare pentru audienţă sau instigatoare la ură ori nu corespund corectitudinii politice (Cercelescu, p128).
Cei care postează astfel de conținut riscă blocarea contului/paginii, adică excluderea din grupul social. Dar cei care consumă, care doar accesează dezinformarea, nu sunt amenințați cu pedepse de către ”reglementator”.
Marionetele de care se folosesc manipulatorii online pot fi blocate de către platforme, dacă aceste softuri sesisează fake-news-ul. Dar vedem că de multe ori acesta nu e sesizat, sau chiar putem considera că unele platforme încurajează conținutul fals, care generează emoție, atrăgând audiența și generând venituri din publicitate. Vedem, de asemenea, cum în campaniile de manipulare trolii activează permanent noi și noi conturi, așa că un incendiu stins într-o parte e urmat de zeci de focuri aprinse de piroman pe alte… pagini.
Am putea considera că sancțiunea primită de ”fraierul” online o constituie păcăleala în sine, farsa căreia i-a căzut victimă. Din greșeli se învață, am putea spune dacă ar fi vorba despre o glumă nevinovată între colegi, despre o păcăleală de 1 aprilie. Dar, există consecințe ale fenomenului fake-news: contribuie la bully-ing, împinge spre decizii de risc, promovează non-valori sau anti-valori, generând atitudini și comportamente dăunătoare.
Alegerea răului mai mic
Dacă nu putem elimina riscurile unui comportament cum ar fi consumul de Internet (și nici nu ne dorim interzicerea accesului la acesta), putem lua în considerare strategia harm-reduction, aplicată începând din anii 80 ai secolului trecut de țări ca Olanda, Marea Britanie sau SUA, în lupta cu fenomenul adicțiilor, în special toxicomaniile. Reducerea riscurilor se referă la intervenții menite să diminueze efectele negative ale anumitor comportamente care afectează sănătatea, fără a fi neapărat necesară eliminarea completă a acestor comportamente problematice, scria Hawk, în 2017 (vezi Harm reduction principles for healthcare settings, Harm Reduction Journal)
Adolescența este o perioadă de experimentare și asumare de riscuri. De asemenea, adolescenții tind să respingă autoritatea și să caute autonomie în luarea deciziilor. Tinerii se angajează în comportamente care pot avea consecințe potențial negative.
Există mai multe abordări posibile în ceea ce privește consumul de substanțe și alte comportamente riscante:
- Descurajarea comportamentului (astfel încât adolescentul să renunțe complet la acel comportament);
- Încurajarea adolescentului să reducă frecvența sau intensitatea comportamentului;
- Oferirea de informații adolescentului, menite să reducă consecințele dăunătoare ale comportamentului atunci când acesta are loc (Leslie, pp 53-56).
Harm-reduction, în ceea ce privește consumul de new media, sau cu alte cuvinte alegerea răului celui mai mic ar însemna că este de preferat presa online, cu toate excesele sale (tabloidizare, orientare spre entertainment, informație light și informație utilitară), rețelelor sociale, care au aceleași tendințe, dar în plus au mult fake-news și puțină responsabilitate editorial, dacă nu deloc.
Într-o epocă a supra-abundenței de informații, rolul de filtru exercitat de o redacție profesionistă, care își angajează reputația atunci când difuzează o știre, devine extrem de important, pe lângă funcțiile clasice ale mass-media (informare, educare, divertisment). De asemenea, presa riscă sancțiuni din partea autorităților de reglementare (CNA, CNCD), dar și în justiție, răspunde civil, dar și penal. Rețelele sociale, așa cum arăta Monica Cercelescu, sunt controlate doar de propria algoritmi.
Tehnicile fundamentale de redactare a știrilor, tehnici de combatere a dezinformării și fake-news-urilor
Dacă presa online este mai sigură decât rețelele sociale, să folosim mijloacele jurnaliștilor pentru a valida o informație care ajunge la un elev, în mediul online.
Crezi pentru că vezi în era AI și deep-fake nu se mai susține, remarcă Petreus (p.422). Care sunt cele cinci întrebări cărora răspunde jurnalistul, când scrie o știre (cei 5 W): Who, What, When, Where, Why. Cine ce a făcut, când, unde și de ce?
Sunt cinci întrebări pe care și le poate pune cititorul unei postări pe rețele, a unei informații auzite la radio, a unui zvon răspândit între colegi:
-Cine a generat această informație, cine mi-a trimis-o mie?
-Ce urmărește, ce interes are generatorul/distribuitorul informației?
-Câtă încredere am în această sursă primară a informației?
-Cum aș putea verifica dacă nu mă minte/păcălește?
-Când am mai primit pe aceeași cale o informație care mi-a folosit?
Alina Bârgăoanu atrage atenția că dezinformarea digitală sau dezinformare 2.0 presupune amestecul, în doze diferite, dintre informaţiile adevărate (care pot fi verificate) şi cele false. Cu cât dozajul este mai fin, cu atât doza de fals este mai puţin sesizabilă, cu atât este mai greu de semnalat faptul că avem de-a face cu o dezinformare ( p. 138).
Ce este discursul fals sau înșelător
Comunicarea înșelătoare este un act intenționat care implică manipularea deliberată a mesajelor verbale și non-verbale, a comportamentului sau imaginii pentru a conduce o persoană vizată spre o concluzie sau credință falsă, fără a oferi o informare corectă.
Comisia Europeană consideră că discursul fals sau înşelător se prezintă sub diferite forme, care necesită reacţii diferite. Acestea sunt următoarele: conţinut nociv, deşi nu neapărat ilegal conform definiţiei date de lege; conţinut care variază de la dezinformare (definită ca intenţionată) la informare incorectă; conţinut care include informaţii înşelătoare cu privire la sănătate, fraude în domeniul protecţiei consumatorilor, discursuri ilegale de incitare la ură, precum şi operaţiuni specifice de influenţare derulate de actori străini; conţinut al cărui scop poate varia de la câştig economic (fraude online), care cauzează prejudicii publice, la motivaţii politice (Cercelescu, p156).
Exercițiu propus:
Identificați, împreună cu elevii tehnicile de manipulare folosite pe rețelele sociale, sugerânu-le să caute postări care folosesc tehnici cum ar fi demonizarea; manipularea relațiilor din interiorul unui grup prin invocarea unei false amenințări, a unui pericol extern grupului; contaminarea negativă-sloganul; atacul la persoană; identitatea gradual a conspiratorului; zeflemeaua; inamicul impersonal (Mafia, Puterea etc); recomandarea (transferul de popularitate); tactica generalităților epatante (sau a vorbelor goale); logica de tip conspirative (inamicul nenumit); minciuna prin omisiune (jumătate de adevăr); generarea fricilor sociale. Sunt doar câteva dintre cele 33 de tehnici de manipulare descries în manual (Stănciugelu et all).
Care sunt criteriile de adevăr
Internetul ne-a adus într-o epocă a supra-informării. O abundență de știri, a căror calitate e de cele mai multe ori discutabilă, unle fiind chiar toxice.
Ce întrebări ar trebui să-și spună o persoană care încearcă să afle dacă o informație este sau nu adevărată, care încearcă să evite capcanele întinse de manipulatori, hoți de date, hackeri?
Compatibilitatea: este compatibilă această informație cu celelalte lucruri pe care le știu? Este compatibilă cu cunoștițele actuale din surse de încredere? Are coerență internă? Se potrivesc lucrurile într-un mod logic? Concluziile decurg din informațiile prezentate? Sursa este credibilă, are vreun interes direct, este de încredere? Ce spun prietenii mei despre asta, alți oameni cred așa ceva? Există fapte care susțin aceste informații? Există dovezi? (Schwarz, 2015, citat de Oprea, p. 148)
Ce distinge o știre adevărată de una falsă?
Știrile adevărate : au caracter faptic, relatare imparțială, utilizează nume complet în citare, datele prezentate se bazează pe cercetări. Sursa conținutului: surse verificate, un website al unei organizații cunsocute, scrisă de jurnaliști, instituții media. Url-ul are o terminație care nu este suspectă, secțiunea ”Despre noi” a site-ului este clar structurată, autorii și publisherii pot fi verificați, are email instituțional.
Știrile false: caracterul e nonfaptic, poziția e părtinitoare (audiatur et altera pars nu există), apar discrepanțe și omsiuni în text, folosește hiperbole, e încărcată emoțional, conțin atacuri la persoană, raționamente conspirative, erori de logică. Titluri înșelătoare, editarea sunetului pentru a crea atmosferă senzaționalistă, modificări în structura video-ului, distorsiuni ale umbrelor, reflexiilor și luminii, folosire de fotografii scoase din context. Sursele sunt neverificate, fără citări sau atribuiri, nu au reputație, web-site-ul e unul obscur sau sunt asocieri fictive cu website-uri cunoscute, realizate prin adăugarea unei litere, de tip mCNN, copierea distorsionată a logo-ului, făcută să semene cu cel original, url-ul are o terminație suspectă, de exemplu .com.co, este recent înregistrat, secțiunea ”Despre noi” nu conține informații despre editor/proprietar, la secțiunea ”Contactați-ne” au email-uri de tipul celor personale. Circulă prin rețele sociale, acolo unde conținutul este adptat intereselor utilizatorului, scris de boți și algoritmi. (Molina, citat de Oprea, pp 208-209)
Exercițiu propus:
Accesați împreună cu elevii platformele de fact-checking, folosind ghidul propus de Țibrigan sau de Manualul editat de Oprea (2022). Utilizând informațiile de mai sus, cereți să identifice criteriile de adevăr în știrile de pe diverse site-uri sau care circulă pe rețele sociale, apoi să le verifice pe platforme respective.
Succes!
Bibliografie
Bârgăona, Alina, Fakenews, noua cursă a înarmării, 2018, Evrika Publishing, București
Cercelescu, Monica, Libertatea de exprimare în era turbulenţelor, 2022, Editura Evrika Publishing, București
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, 2016, Editura Polirom, Iași
Coman M. (coord.), Manual de Jurnalism, 2006, Editura Polirom, Iași
Dagenais, Bernard, Campania de relații publice, 2003, Editura Polirom, Iași
Green, Andy, Comunicarea eficientă în relațiile publice, 2009, Editura Polirom, Iași
Hawk et all, Harm reduction principles for healthcare settings, Harm Reduction Journal, 2017
Kapferer, Jean-Noel, Zvonurile, 1993, Editura Humanitas, București
Leslie, Karen, Harm reduction: An approach to reducing risky health behaviours in adolescents, Paediatrics & Child Health, Volume 13, Issue 1, 2008
Newsom, Doug, Totul despre relațiile publice, 2010, Editura Polirom, Iași
Oprea, Bogdan, Fake-news, Manual pentru toți utilizatorii de internet, 2022, Polirom, Iași
Petreus, David, Roberts, Andrew, Conflict, The evolution of warfare, from 1945 to Ukraine, 2023, HarperCollins Publishers, Londra
Stănciugelu, Ștefan, Manual antimanipulare. Tehnici si cazuri, 2012, Editura C.H.Beck, București
Țibrigan, Nicolae, Munteanu, Răzvan, Bârsan, Mihai, Cupcea, Radu. (2019). Ghid Practic de Fact-Checking. București: Top Form.