COMUNICAT DE PRESĂ
Asociația Edu Apps anunță încheierea cu succes a primei serii de formare a cadrelor didactice, desfășurată în cadrul proiectului „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”. În urma acestei etape, 7.736 de cadre didactice au absolvit programul de formare și au fost certificate pentru competențele dobândite.
Programul a vizat dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală ale profesorilor, în vederea facilitării unei integrări eficiente a tehnologiei în activitatea didactică și a sprijinirii procesului de modernizare a educației.
Implementarea acestei etape s-a realizat cu sprijinul partenerilor Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea din București, precum și al Caselor Corpului Didactic din județele Bacău, Constanța, Covasna, Harghita, Ilfov, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava și Vaslui, care au contribuit la finalizarea cu succes a acestei etape de formare si mentorare a profesorilor participanti.
Un aspect esențial al proiectului îl constituie adresabilitatea crescută către zonele rurale și defavorizate. Astfel, dintre cadrele didactice formate până în acest moment, 5.291 provin din comunități cu acces limitat la resurse educaționale:
- 5.130 de participanți din mediul rural
- 161 de participanți din mediul urban defavorizat
Prin această abordare, proiectul respectă angajamentul asumat de a contribui în mod concret la reducerea decalajelor educaționale și la creșterea echității în formarea profesională a cadrelor didactice.
Rezultatele proiectului pentru perioada ianuarie-iunie 2025:
✅ 7736 participanți au absolvit programul de formare, au fost certificati în acest sens si au intrat in programul de mentorare
✅ 5291 provin din mediul rural și zone dezavantajate
✅ 4106 participanți din ciclurile gimnazial și liceal/postliceal
✅3630 participanți din ciclurile preșcolar și primar
✅ 269 formatori
✅ 256 grupe de formare finalizate.
✅ 18 județe.
Evenimente pentru dezvoltarea profesională
Profesorii din cadrul proiectului „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală” au acces la oportunități de dezvoltare profesională post-formare, printr-o serie de masterclassuri și ateliere pedagogice online, relevante pentru dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie.
În perioada derulării primei serii de formare a proiectului „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală” au fost organizate trei masterclassuri online, fiecare cu o durată de două ore, având câte doi speakeri invitați și un moderator. Pe lângă contribuția susținută în cadrul evenimentelor live, speakerii au realizat și șase articole tematice, publicate pe site-ul proiectului și disponibile în secțiunea dedicată masterclassurilor.
La cele trei sesiuni au participat, în total, 7.681 de cadre didactice din proiect, interesate de aprofundarea tematicilor legate de pedagogia digitală și integrarea tehnologiei în procesul educațional.
Tot în această etapă de formare au fost organizate și 16 ateliere pedagogice online, fiecare cu o durată de 90 de minute. Acestea au oferit demonstrații concrete de aplicare la clasă a instrumentelor și metodelor digitale, propunând exemple relevante și bune practici din activitatea didactică.
Atelierele au fost susținute de 16 speakeri și au beneficiat de contribuția a 3 moderatori, reunind în total 7.961 de cadre didactice participante.
Ca rezultat direct al acestor ateliere, au fost elaborate 48 de materiale educaționale destinate profesorilor, care sunt puse la dispoziția comunității educaționale prin intermediul următoarelor canale de diseminare:
- 🎥 Playlist YouTube: https://bit.ly/3Id8ra5
Aceste resurse reflectă angajamentul proiectului de a sprijini cadrele didactice cu exemple aplicate, utile și ușor de integrat în activitatea curentă de la clasă.
Ne onorează entuziasmul și aprecierile exprimate de cadrele didactice participante la proiect. Mai jos, împărtășim câteva impresii direct de la participanți.
Eftimi Sorina, formator: Felicitări pentru organizare, mobilizare, pentru soluțiile oferite în timp real și pentru susținerea oferită! Ați implementat un proiect amplu, din care mă bucur ca fac parte. Mulțumesc pentru oportunitate, am învățat foarte multe lucruri care mă ajută profesional, am întâlnit oameni deosebiți, am avut o colaborare excelentă!
Traistaru Maria: Participarea la cursul de Pedagogie Digitală a fost o experiență extrem de valoroasă pentru dezvoltarea mea profesională. Conținutul a fost bine structurat, actual și direct aplicabil în activitatea didactică. Am descoperit instrumente digitale utile, strategii moderne de predare și soluții concrete pentru a integra tehnologia în procesul educațional. Le mulțumesc formatorilor pentru expertiză, deschiderea și modul interactiv în care au susținut sesiunile. Atmosfera a fost una colaborativă și motivantă, ceea ce a făcut ca procesul de învățare să fie cu adevărat plăcut și eficient.
Începând cu luna septembrie, va fi demarată cea de-a doua serie de formare, parte a angajamentului asumat în cadrul proiectului, ce are ca obiectiv dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală pentru un număr de 15.000 de cadre didactice.
Ce beneficii au profesorii în cadrul programului de formare?
✅ Cursuri practice, acreditate (25 de credite – nivel Intermediar, 30 de credite – nivel Avansat), susținute de formatori experți în pedagogie și tehnologii digitale.
✅ Acces la un program de mentorat post-formare, ateliere pedagogice și masterclassuri online.
✅ Posibilitatea de a crea materiale interactive captivante și de a valorifica Inteligența Artificială în procesul de predare.
✅ Apartenența la o comunitate profesională extinsă, cu 15.000 de profesori implicați la nivel național.
În plus, peste 8.000 de resurse educaționale deschise multimedia vor fi dezvoltate pentru a susține calitatea actului educațional în școlile din România!
Acest demers face parte din apelul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar” (cod ID_19), finanțat de Uniunea Europeană prin „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”. Pentru mai multe informații despre proiectul „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”, vă rugăm să ne contactați la [pd@eduapps.ro / 021 9996] sau să vizitați https://pedagogiedigitala.clasaviitorului.ro/.
„PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”
https://mfe.gov.ro/pnrr/ https://www.facebook.com/PNRROficial/
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
#EduApps #PedagogieDigitală #ClasaViitorului #ClasaViitoruluiPedagogieDigitala #SustinClasaViitorului #ProfesorulViitorului #PedagogDigital