COMUNICAT DE PRESĂ
[București, 21.05.2026]
Cel mai mare program de formare digitală din România s-a încheiat cu rezultate peste ținta propusă: 15.254 de profesori certificați în cadrul proiectului „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”
Pe 19 mai 2026, Asociația Edu Apps a marcat oficial finalizarea proiectului „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”, cel mai amplu program de formare digitală a cadrelor didactice din România finanțat prin PNRR, care a certificat la nivel național 15.254 de profesori.
La conferința de încheiere a proiectului, desfășurată pe 19 mai 2026 la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, au participat oficiali ai Universității gazdă, printre care: Prof. univ. dr. Daniel David, Rectorul UBB; Prof. univ. dr. Adrian Opre, Decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației; Prof. univ. dr. Ion Albulescu, Directorul Departamentului de Științe ale Educației; Conf. univ. dr. Cătălin Glava; Conf. univ. dr. Vincențiu Vereș, Directorul CFCIDFR al UBB.



Prof. univ. dr. Daniel David
În cadrul sesiunii de deschidere, aceștia au evidențiat importanța parteneriatului academic strategic în susținerea și accelerarea procesului de digitalizare a educației preuniversitare.
„M-am bucurat să particip la încheierea proiectului „Clasa viitorului – Pedagogie digitală”. Când am devenit ministru al educației și cercetării, proiectele legate de „Pedagogia digitală” erau recent aprobate de ministrul anterior, astfel că mie mi-a revenit sarcina să mă asigur că au toate condițiile de implementare și că se implementează la timp! Asta în contextul în care, prin Programul QX de reforme, am susținut digitalizarea și conectarea școlii cu noua revoluție industrială, inclusiv prin diverse alte proiecte pe care le-am aprobat/implementat în perioada ministeriatului. Astăzi am văzut rezultate foarte importante, iar faptul că avem și o variantă a unui Ghid de utilizare a inteligenței artificiale în școală – care va fi făcut public la sfârșitul lunii – este un alt succes major, care încheie și demersul început de mine ca ministru în acest sens, dar nefinalizat. Dacă și celelalte proiecte aprobate au rezultate la fel de bune, cu siguranță, cumulativ, acestea pot aduce o schimbare paradigmatică în școala noastră prin asimilarea echilibrată, etică și în siguranță a tehnologiei în școli și prin conectarea școlii cu noua revoluție industrială, în beneficiul final al procesului educațional”, a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David.
Succes PNRR: „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală” depășește toate țintele asumate și certifică 15.254 de profesori.
Rezultatele proiectului au fost prezentate de Liviu Constandache, managerul de proiect din partea Asociației Edu Apps, care a trecut în revistă indicatorii atinși şi a prezentat impactul programului de formare la nivel național.

Liviu Constandache
Proiectul a depăşit indicatorii asumați, înregistrând următoarele realizări:
- 15.254 de cadre didactice au finalizat programele de formare şi au obținut certificare față de 15.000 asumare, reprezentând 101,7% din ținta propusă
- 9.422 de Resurse Educaționale Deschise (RED) validate față de cele 8000 asumate, reprezentând 118% din ținta propusă
- 7.892 de participanți din ciclurile gimnazial şi liceal/postliceal reprezentând 157,84% din țintă
- 7.362 de participanți din ciclurile preşcolar şi primar
- 6.890 provin din mediul rural și zone dezavantajate reprezentând 114.8% din ținta propusă
- 499 de grupe de formare finalizate, coordonate de 242 de formatori şi 76 de monitori
- 243 de grupe de mentorare post-formare
- 151 de tutoriale video realizate
- Peste 45.000 de participanți la atelierele pedagogice şi masterclassuri
Prezentarea „Ghidului de utilizare a Inteligenței Artificiale în educație”
Un moment distinct al conferinței l-a constituit prezentarea „Ghidului de utilizare a Inteligenței Artificiale în educație”, o publicație dedicată integrării responsabile a inteligenței artificiale în activitatea didactică. Prezentarea a fost susținută de conf. univ. dr. Cătălin Glava (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca), unul dintre autorii lucrării.

Conf. univ. dr. Cătălin Glava
Ghidul este semnat de un colectiv de șapte autori, reprezentând trei instituții academice și de cercetare de prim rang: conf. univ. dr. Cătălin Glava (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB Cluj-Napoca), prof. univ. dr. habil. Iuliana-Hortensia Zsoldos-Marchiș (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB Cluj-Napoca), lect. univ. dr. Imre Pentek (Departamentul de Pedagogie și Didactică Aplicată, UBB Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Marius-Ciprian Ceobanu (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), conf. univ. dr. Olimpius Istrate (Departamentul pentru Formarea Profesorilor, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București), dr. Ciprian Fartușnic (cercetător științific principal gr. I, Institutul de Științe ale Educației, București) și Rareș Fartușnic (cercetător, Institutul de Științe ale Educației, București).

Lect. univ. dr. Imre Pentek
Ca parte esențială a componentei de mentorat din proiect, conferința a fost precedată de 5 ateliere de mentorat, desfășurate în zilele de 15 și 16 mai 2026, care au abordat tematici de actualitate, având ca scop oferirea de valoare adăugată și inovare pentru comunitatea profesorilor „Clasa Viitorului”.
Contextul proiectului
Proiectul „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală” a fost implementat de Asociația Edu Apps în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti, având printre partenerii oficiali Casele Corpului Didactic din 11 județe: Bacău, Constanța, Covasna, Harghita, Ilfov, Mureş, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava şi Vaslui. Proiectul a implicat însă participarea cadrelor didactice din toate cele 41 de județe ale țării.
Finanțat prin PNRR – Reforma 5, Investiția 8 (apelul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”, cod ID_19), proiectul a avut ca obiectiv central formarea şi certificarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar în utilizarea pedagogică a tehnologiei digitale, cu accent pe crearea de resurse educaționale deschise şi dezvoltarea competențelor de predare în mediul digital.
Printre resursele puse la dispoziția cadrelor didactice din întreaga țară se numără Biblioteca de Resurse Educaționale Deschise (RED), materialele video de la atelierele pedagogice și resursele din masterclassuri, toate accesibile gratuit pe platforma proiectului.
Impact şi perspectivă
Prin formarea a peste 15.000 de cadre didactice din medii şi cicluri de învățământ diverse, proiectul a contribuit la reducerea decalajului digital între şcolile urbane şi cele din mediul rural, în special prin procentul ridicat al beneficiarilor din zone defavorizate.
Resursele create în cadrul proiectului rămân disponibile public după finalizarea finanțării, constituind un patrimoniu educațional reutilizabil pentru întreg sistemul de învățământ preuniversitar românesc.
- Biblioteca de resurse a proiectului
- Playlist tutoriale din ateliere pe YouTube
- Tutoriale video pe site-ul proiectului
- Articole de specialitate
- Sinteze tematice masterclassuri
Detalii proiect
- Beneficiar: Asociația Edu Apps
- Obiectivele proiectului: Dezvoltarea sistemului educațional prin programe de formare a competențelor digitale, bazate pe DigCompEdu, pentru 15.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar de stat. Elaborarea de resurse educaționale deschise publicate pe platforma Ministerului Educației.
- Apelul Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, cod ID_19, Reforma 5, Investiția 8
- Valoarea totală a proiectului: 65.146.935,44 lei
- Valoarea finanțată din PNRR: 59.619.600 lei
- Data începerii: 21.10.2024
- Data finalizării: 31.05.2026
Despre Edu Apps
Proiectul „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală” face parte dintr-o inițiativă mai amplă, susținută de Ministerul Educației, pentru formarea a 100.000 de cadre didactice la nivel național.
Asociația Edu Apps face parte din grupul Edu Apps, activ din 2011 în domeniul tehnologiei pentru educație. Prin programul Clasa Viitorului, demarat în 2020 alături de Ministerul Educației, Google și Microsoft, peste 150.000 de cadre didactice și aproximativ 2,5 milioane de elevi din peste 80% din școlile din România beneficiază de acces gratuit la aplicații educaționale digitale.
Prin proiectul „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență: Fonduri pentru România modernă și reformată!, Asociația Edu Apps își reafirmă angajamentul de a sprijini profesorii în adaptarea la noile cerințe ale educației digitale și de a contribui activ la modernizarea sistemului de învățământ din România.
Date de contact
Asociația Edu Apps
Email: pd@eduapps.ro
Telefon: 021 9996
Site proiect: https://pedagogiedigitala.clasaviitorului.ro
Facebook: https://www.facebook.com/eduapps.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
„PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”
https://www.facebook.com/PNRROficial/